11 feb. 2012

Taine vechi [2]


Redefinirea impusă
Sufletul este energia fundamentală a vieţii, fără de care viaţa nu ar fi posibilă. Sufletul este partea Divină din noi, darul lui Dumnezeu. Această energie dă viaţă şi putere Divină. Suflet există în tot ceea ce trăieşte în fiecare celulă, în fiecare atom şi în fiecare structură, chakră, biocâmp fie că este vorba de plantă, animal sau om. Există şi o parte a sufletului situată în chakra inimii, acolo este concentrat 30% din sufletul unui om. Acea parte a sufletului poate fi vizualizată de cei care au această capacitate şi tot pe această parte se fac majoritatea actelor de atac psi legate de suflet. Pe drept se poate spune despre suflet că este de o valoare inestimabilă, prin el orice om viu este la fel de valoros. Priviţi din acest punct de vedere, oamenii apar precum diamantele, unele mai vizibile, lustruite, strălucind la suprafaţă, altele mai ascunse în mâlul vieţii. De aceea, a supăra pe cineva, chiar şi pe bună dreptate, a mâhni sufletul cuiva, a chinui un animal este, sub aspect spiritual, divin, ca şi cum i-ai face lui Dumnezeu însuşi aşa ceva.
Odată afectat sufletul, această structură principală, întregul organism nu mai poate funcţiona la parametri optimi, în timp apărând afecţiuni din cele mai diverse. Afectarea negativă a sufletului, fie că este vorba de pierderea lui sau acceptarea energiilor şi entităţilor malefice în el, poate duce la o gamă foarte variată de afecţiuni, fie că este vorba de boală, suferinţă, magie fie orice altă serie de traume fizice cât şi psihice.
Unul dintre aceste atacuri este furtul de suflet. Are ca scop îndepărtarea puterii Divine a victimei şi folosirea sufletului respectiv în interesele proprii ale agresorului.
Ideea de vânzare sau de furt a sufletului nu este nouă. Marii magi, vracii şi vrăjitorii au cunoscut dintotdeauna importanţa lui şi de aceea a apărut ritualul de sacrificare a animalelor, respectiv oferirea unui suflet de animal în schimbul îndeplinirii unei dorinţe.
Sufletul se poate pierde şi prin păcate săvârşite cu liber arbitru şi este preluat de rău prin drept divin. Odată cu pierderea sufletului se pierde şi din protecţia pe care Dumnezeu o oferă celui în cauză. Fără această protecţie din partea celui de Sus, omul rămâne vulnerabil în faţa răului, care nu aşteaptă mult pentru a-l chinui.
Atât în spiritualitatea creştină (cu referire la marii duhovnici), cât şi în alte credinţe religioase, spovedania există ca formă de eliberare a inconştientului. Omul, ca fiinţă creată, se naşte, trăieşte şi moare, dar viaţa pre-există trupului şi nu se sfârşeşte cu moartea acestuia. În cursul vieţii pământene, datorită încălcării unor legi ale Universului, se acumulează o serie de „păcate" (de fapt energii negative, tensiuni interioare).
Astfel în vindecarea unui pacient trebuie avut în vedere curăţarea şi refacerea sufletului. Odată această problemă rezolvată structurile persoanei încep să se refacă, putând fi posibilă vindecarea ei. De asemenea după refacerea sufletului, celui în cauză îi creşte protecţia divină, astfel vulnerabilitatea în faţa răului scade.
Simptomele furtului de suflet apar, în prima fază a atacului, din momentul în care este furat ca senzaţia de oboseală, de somn, de moleşeală şi de slăbire a puterilor. Se poate simţi o senzaţie de durere în piept. In timp, apare scăderea randamentului fizic şi intelectual, scăderea capacităţii de concentrare şi de memorare.
Programele făcute pe suflet şi adăigarea sau înlocuirea de suflet sunt unele dintre cele mai urâte şi des întâlnite forme de atac psi. Programele malefice de pe suflet au ca scop manipularea voinţei, sentimentelor şi dorinţelor victimei.
Sufletul adăugat malefic este tot o formă de a înrobi un Om, dar aici, spre deosebire de programe, se foloseşte suflet furat de la animale sau de la alţi oameni şi căruia i se implementează programele malefice după care se adaugă la sufletul victimei. Aceasta din urmă va face şi va simţi din suflet ceea ce doreşte agresorul.
Simptomatologic, efectul programelor se manifestă prin schimbarea bruscă a sentimentelor şi dorinţelor victimei. Poate afecta relaţia de cuplu putând exista programe ce induc cearta, ura, eliminarea tuturor sentimentelor. Se pot induce iubiri sau false iubiri sau diverse sentimente; la fel se poate induce teamă, frică sau furii. La nivel fizic, sufletul adăugat malefic se poate simţi ca o presiunepe piept, durere de inimă sau dureri în zona plămânilor, greutăţi în respiraţie, palpitaţii de inimă.
Datorită acestor genuri de atac psi pot apărea diverse dependenţe: de alcool, de jocurile de noroc, de sex sau de diferite produse sau servicii.
***
Atacuri la nivel de Şarpe Kundalini sunt unele dintre cele mai periculoase forme de a ataca pe cineva. Problema este că aceste atacuri au o manifestare rapidă în fizic, unele putând provoca chiar moartea victimei.
Sunt multe forme de a lovi Şarpele Kundalini, acesta poate fi tăiat cu sabia, legat, străpuns cu suliţă; bătut, ars etc.
Important este cum se poate reface acesta pentru a îndepărta pericolul şi pentru a nu lăsa urmări grave.
În astfel de atacuri apar dureri de spate, dureri de coloană, putând chiar apărea înţepenirea spatelui şi imposibilitatea mişcării, În unele cazuri slăbeşte tot organismul, ducând la o stare de rău generală.
***
Furtul sinelui, al Şarpelui Kundalini, este unul dintre cele mai urâte atacuri. Este foarte grav deoarece sinele este scos din corp, legat şi ţinut altundeva. Viaţa este destinată sinelui, pentru ca acesta să poată trăi în corp, să acumuleze experienţă, cunoaştere şi în final să se întoarcă de unde a căzut. A ţine forţat sinele departe de corp îl privează pe acesta de tot ceea ce înseamnă experienţă de viaţă.
Simptomele furtului Şarpelui Kundalini sau lipsa acestuia din corp se manifestă prin lipsa de energie asociată cu o stare de oboseală accentuată. Totodată victima îşi pierde forţa fizică, în special aceasta se simte la cei care au meserii sau activităţi ce necesită exercitarea forţei fizice. Apare lipsa de interes pentru viaţă sau pentru anumite activităţi pentru care persoana a muncit şi cum se spune a pus mult suflet. Apare schimbarea obiceiurilor, scade dorinţa sexuală şi scade capacitatea de atenţie şi capacitatea de concentrare.
Lipsa Şarpelui Kundalini din corp creează o senzaţie de persoană aeriană, neputând fi concentrată asupra discuţiei pe care o poartă sau asupra acţiunii pe care o întreprinde.
***
Legarea drumurilor este un gen de atac psi destul de neplăcut, având ca scop împiedicarea victimei să ajungă unde doreşte.
Un alt aspect al acestui gen de magie este legarea drumurilor către victimă. Aceasta are ca scop împiedicarea altor persoane să ajungă la victimă. La ora actuală se leagă şi firmele, magazinele, cabinetele, în scopul de a-i împiedica pe clienţi să ajungă acolo.
Aceste atacuri se depistează relativ uşor. In momentul în care cineva doreşte să ajungă undeva anume şi pierde de două ori metroul, o dată autobuzul şi caută o oră locaţia, fiind doar la câteva blocuri distanţă de ea, se poate întreba dacă nu cumva are drumurile legate.
Mai există un tip de legături pe drumuri. Cele făcute să nu ajungi să te întâlneşti cu o anumită persoană. Acestea se fac şi în cazurile de legare a cununiilor, să nu: ajungi să te cunoşti sau să te întâlneşti cu cel rânduit de Dumnezeu.
Există şi posibilitatea în care nu ai voie de la Dumnezeu li ajungi într-un anumit loc, în acest caz eşti împiedicat de îngerii păzitori să nu ajungi, deoarece pe drum se poate întâmpla o nenorocire. Dar dacă niciodată nu ajungi la timp, tot timpul ocoleşti, tot timpul intervine ceva, se pune în discuţie atacul psi.
***
Fiecare om are un anumit număr de îngeri care îl ajută în îndeplinirea misiunii sale pe acest Pământ. Rangul şi numărul acestora sunt determinaţi de meritele personale, de importanţa şi dificultatea misiunii personale. Există oameni care au zeci, sute, mii sau chiar milioane de îngeri, în funcţie de ceea ce au făcut ei pentru Lumină, Dumnezeu şi oameni.
Numărul îngerilor personali determină puterea respectivei persoane, puterea de terapie, puterea de a determina lucrurile în sensul Luminii sau puterea de a face bine pe orice plan.
Există persoane care şi-au atins limita personală şi nu mai pot creşte din diverse motive şi totuşi ştiind importanţa îngerilor se transformă în hoţi de îngeri. Fără nici o teamă pot spune că există şi preoţi sau terapeuţi care fură îngerii celorlalţi şi îi folosesc în interese proprii. Este o încălcare a Legilor Divine şi se plăteşte ca atare.
Lipsa îngerilor duce la scăderea puterii persoanei respective. Pentru terapeuţi, lipsa îngerilor face ca terapia să meargă mult mai greu. Pentru scriitori furtul sau legatul îngerului prin care scrie duce la lipsa inspiraţiei sau duce la o exprimare greoaie. Pentru artişti sau genii, este la fel, rămân goi şi lipsiţi de sclipire. În timpul unui atac psi, în lipsa îngerilor, refacerea este cu mult mai grea şi nu la fel de eficientă.
***
Formele gând sau formele gândite, cum mai sunt ele cunoscute, sunt volume de energie de diferite forme, adesea neregulate. Acum referirea este strictă, la cele malefice, care au în conţinutul lor informaţional programe malefice care determină evenimente negative. Ele sunt de două categorii: cele create conştient sau cele care se creează în urma anumitor evenimente. Formele gând create conştient sunt asemănătoare cu blestemele şi pot fi destul de periculoase, în funcţie de ceea ce sunt programate să facă. In cea de a doua categorie fac parte formele gând create în diferite situaţii şi evenimente. Orice acţiune întreprinsă pe această planetă lasă în urmă o energie. În funcţie de respectiva acţiune, energia poate fi pozitivă sau negativă. În acelaşi mod, în funcţie de durata şi intensitatea acţiunii se creează o formă gând mai mică sau mai mare. Aceste forme gând rămân în structurile persoanelor implicate până la anihilarea lor. În cazul celor malefice, aceste forme gând cumulate formează umbra persoanei la nivelul energetic.
Formele gând malefice pot fi simţite ca presiuni în zonele corpului unde se află. De asemenea pot da diferite senzaţii: de furnicături, de frică, de rău, de apăsare (pe cap) sau chiar de amorţeală locală. Pot afecta diferite funcţii precum: vederea, auzul, atenţia, voinţa, sexul, gândirea etc.
Formele gând malefice se pot găsi în diferite locuri, este şi cazul caselor vechi în care s-au petrecut crime sau acte de violenţă mai demult. în astfel de case se găsesc adesea forme gând uriaşe care dau,senzaţii de ameţeală, presiune, stări de rău la intrarea în încăpere sau senzaţii de frică inexplicabilă.
***
Transmiterea de energie informată negativ este o formă de atac psi prin care se transmite de la distanţă energie cu informaţii negative, cu programe malefice sau cu condiţionări negative.
Este o formă de a implementa idei sau programe în subconştient în scopul de a împiedica sau determina anumite acţiuni negative victimei.
Sunt cei care emit pe chakre, iar în funcţie de chakra pe care emit pot emite pe energie sexuală, chakra a I-a, energia inimii ce influenţează sentimentele pe chakra inimii, chakra a IV-a, sau pe energia câmpului mental, chakra a VI-a, ce duce la influenţarea minţii unui om.
Dacă este vorba de emitere de Lumină, în funcţie de vibraţia agresorului, se poate simţi ca o presiune în cap, presiune în globii oculari sau pe inimă. Când este întuneric sau energii de vibraţie joasă, persoana are o stare de rău generală.
In funcţie de chakra cu care se emite, se pot induce probleme sexuale, dorinţe sexuale noi, atracţie sexuală faţă de anumite persoane.
La chakra inimii se influenţează sentimentele, putând sădi, trecând peste sentimentele şi voia omului, iubire sau ură faţă de anumite persoane. Sunt femei care induc astfel iubire bărbaţilor pentru a-i ţine lângă ele, sau cazurile în care se induce ură între partenerii de viaţă în scopul despărţirii lor.
La nivelul câmpului mental se pot induce idei sau gânduri ce pot duce la distrugerea vieţii victimei.
Pentru a sesiza astfel de probleme este necesară o cunoaştere de sine foarte bună, cu toate bunele şi relele personale, astfel încât în momentul în care apare o idee nouă să se poată distinge dacă este personală sau este indusă.
***
Blocarea chakrelor sau deschiderea antichakrelor este o formă de atac prin care se urmăreşte obturarea chakrelor sau chiar deschiderea chakrelor spre dimensiunile inferioare. Chakrele fiind porţi prin care se face schimbul de energie între om şi mediul înconjurător, blocarea acestora duce la mari dezechilibre în funcţionarea organismului. Aceste atacuri afectează atât planul fizic cât şi cel mental, emoţional. Simptomele acestui atac sunt dependente de chakra afectată:
-Blocarea chakrei a VIl-a duce la întreruperea accesului la Lumină. Afectarea acestui centru duce la lipsa preocupărilor spirituale, depresii, sentimentul că nu există nici o soluţie la problemele existente sau chiar tentative şi gânduri de suicid.
-Blocarea chakrei a VI-a duce la anxietate, paranoia, lipsa concentrării, depresii, tentative de sinucidere cât şi probleme la nivel fizic cum ar fi migrenele, afecţiuni ale ochilor, tulburări neurologice.
-Blocarea sau funcţionarea defectuoasă a chakrei a V-a duce la probleme de comunicare, probleme în exprimarea propriilor idei. La nivelul fizic dă problemele de tiroidă.
-Blocarea chakrei inimii duce la imposibilitatea exprimării iubirii sau lipsa sentimentelor de iubire, afecţiune, tandreţe. In timp duce la apariţia problemelor de inimă sau plămâni şi în cazul femeilor a nodulilor la sâni.
-Blocarea sau funcţionarea proastă a chakrei a IlI-a duce la accidente fizice, deoarece scade câmpul de protecţie sau probleme de ulcer, probleme la ficat, splină, bilă sau pancreas.
-Blocarea chakrei II duce la disfuncţii sexuale, chisturi, fibroame etc.
-Blocarea sau funcţionarea defectuoasă a chakrei I duce la pierderea simţului realităţii, la probleme de prostată, impotenţă şi hemoroizi.
***
Stringurile sau corzile sunt cordoane energetice care unesc două persoane. Există corzi karmice şi corzi create în viaţa actuală. Cele karmice sunt corzi ce leagă două persoane care au avut relaţii în vieţile anterioare. In funcţie de nivelul la care se află coarda se determină şi tipul de relaţie avută.
Corzile din această viaţă se creează în momentul în care se interacţionează cu cineva. In funcţie de grosimea lor se determină care este profunzimea relaţiei dintre cei doi.
Corzile malefice, folosite în atacurile psi, sunt întinse de agresor către victimă pentru a o lovi. Pe astfel de corzi se pot trimite către victimă: energie informată malefic, forme gând malefice, entităţi, spirite etc.
O coardă malefică se simte în general ca durere în punct sau durere pe o arie restrânsă. În funcţie de nivelul la care se conectează coarda pot apărea dureri în zona bazinului, dureri abdominale, dureri în zona plexului, durere de inimă sau în zona plămânilor, durere de gât, ceafă sau cap, dureri ale organelor sexuale (mai ales la bărbaţi).
Se pot întinde corzi şi direct pe organe, în funcţie de organul vizat acolo apare şi durerea.
Corzile pleacă de la agresor, de la o anumită chakră şi ating victima la un anumit nivel. Astfel, o coardă poate atinge victima la nivelul sexului, plexului, inimii, gâtului sau la nivelul capului.
Sunt persoane care se conectează prin corzi în acelaşi punct de fiecare dată, acest fapt putând fi şi un indiciu despre identitatea agresorului.
Atenţie! În momentul în care gândul profund este îndreptat spre cineva, se creează automat o coardă. Dacă gândurile nu sunt tocmai pozitive, coarda se poate simţi ca durere într-un anumit punct, nefiind vorba de un atac psi conştient, ci doar o proiecţie a supărării, cuiva pe victimă. Astfel, trebuie verificat dacă este vorba de atac psi sau este doar o supărare a cuiva.
***
Un gen de atac des întâlnit este acela în care se folosesc entităţile negative şi anume demonii. Aceştia sunt trimişi către victimă pentru a face acesteia diferite necazuri. Sunt folosiţi în magie, deoarece aceştia pot influenţa sentimentele, voinţa, instinctele şi gândirea unui om.
Aceste atacuri pot avea diferite scopuri: pot induce diferite idei şi opinii, pot induce sentimente cum sunt dragostea, ura, simpatii sau antipatii, pot induce dependenţe de jocuri de noroc, de alcool, femei/bărbaţi sau droguri.
Astfel se pot manipula instinctele unui om, se pot induce dorinţe sexuale, furii, nervi, iar dacă răul nu mai poate fi stăpânit de către victimă se poate ajunge chiar la sinucidere.
Sunt cazuri în care sunt trimişi demoni să împiedice buna desfăşurare a unor activităţi sau să blocheze drumurile unei persoane oprind-o să ajungă în anumite locuri.
Prezenţa demonilor într-o locuinţă se manifestă prin trosnirea mobilei, defectarea aparaturii electrice, fenomene polter-geist sau schimbarea bruscă a luminii ambientale. Pot apărea bătăi în uşă, bătăi în geam sau senzaţia că sună cineva la sonerie, în aceste situaţii este bine să nu se deschidă geamul sau uşa.
Un simptom des întâlnit este trezitul în mijlocul nopţii, şi anume între 0.00 şi 3.00, pentru a mânca. Astfel prin mâncare demonii trimişi sunt legaţi în victimă. De asemenea, aceste tipuri de atacuri produc victime coşmaruri.
***
Făcăturile, descântaturile, vrăjile, deochiul şi farmecele sunt tipologii de atacuri care se regăsesc în magia populară şi în cea a ţiganilor. Sunt forme de a lovi, manipula, fura sau a distruge pe cineva. Folosesc forme gând, legături, furt de energii, furt de spor, entităţi, spirite ale elementelor etc.
Simptomele acestor acte de magie sunt foarte diverse, trosnitul mobilei, soneria sau telefonul care sună din senin, găsirea de lucruri ciudate în casă sau la uşă, pierderea banilor, certuri inexplicabile în familie, stări de rău, boli la care nu se găsesc cauzele medicale, căderea părului la femei şi făcăturile de urât să nu fie plăcută victima de nimeni, probleme sexuale sau probleme sociale, apariţia de dependenţe, coşmaruri sau stări de nervi şi certuri în familie la sărbătorile mari.
***
Legăturile de magie, făcute pe om, cele mai des întâlnite, sunt „firele" de energie ce leagă la propriu anumite structuri energetice ale corpului uman. Scopul lor este de a împiedica funcţionarea optimă a anumitor structuri, organe, câmpuri ale individului. Acest tip de legături pot fi făcute cu Lumină sau cu întuneric, în funcţie de energiile la care are acces agresorul. Pot fi făcute şi cu energie furată de la alte persoane sau chiar cu energie preluată din natură.
Simptomele acestui tip de atac sunt diferite în funcţie de nivelul la care este legat omul. Dacă victima este legată la nivelul capului atunci pot apărea dureri de cap, dureri în zona cerebelului - sunt legături ce au ca scop trecerea peste voinţa victimei sau, altfel spus, trecerea peste Liberul Arbitru. În cazul în care sunt legate „minţile" apare imposibilitatea gândirii coerente, imposibilitatea de. a învăţa, scade atenţia, intervine uitarea.
Dacă există astfel de legături la nivelul gâtului apar problemele de comunicare, însoţite de dureri de gât şi de senzaţia de sufocare.
La nivelul pieptului acestea se simt ca o presiune pe piept sau senzaţie de durere în locul unde se afla legătura.
La nivelul plexului solar apar dureri de stomac, de ficat, de splină, în funcţie de organul care este legat. De asemenea, dacă există legături la nivelul chakrei a IlI-a, acestea afectează câmpul de protecţie, duce la pierderi ale energiei vitale şi astfel apar loviturile frecvente (persoana se loveşte de uşă, de masă etc).
Coborând mai jos, la nivelul abdomenului inferior, pot fi legate organele sexuale, trompele sau uterul, ceea ce duce la dureri de ovare, disfuncţii sexuale, infertilitate. La fel, tot la acest nivel se fac legături pentru a împiedica buna desfăşurare a vieţii sexuale dintre parteneri.
La nivelul chakrei I-îi, la bărbaţi apar problemele de impotenţă, dureri de testicule, dureri în timpul actului sexual, atât la bărbaţi cât şi la femei.
In cazul legăturilor la picioare apar durerile de picioare, umflarea picioarelor sau chiar senzaţia de strânsoare în jurul picioarelor.
Mai pot fi legate mâinile, degetele, ochii sau corzile vocale în funcţie de ceea ce doreşte agresorul să împiedice a se face. Pot apărea chiar şi vânătăi în locul legat ca urmare a întreruperii fluxului de energie pe meridianele respective.
***
Fiecare om are o anumită sumă de bani pe care o câştigă prin dreptul său, divin. Această sumă este determinată de karma personală şi de cea de neam, de păcatele personale şi nu în ultimul rând de ceea ce face omul cu banii câştigaţi. Această sumă de bani se poate creşte sau se poate micşora în funcţie de ceea ce face persoana în cauză.
Pentru această problemă, omul are îngăduit de Dumnezeu un înger sau un ghid spiritual care se ocupă cu problemele lui financiare. Acest înger este denumit popular spor. În momentul în care este legat sporul, de fapt este legat acest înger. Există şi posibilitatea în care acest înger este furat şi legat să servească pe altcineva, în general pe cel care îl fură.
Sporul casei este format din suma sporului persoanelor care trăiesc în respectiva casă.
Nemaiavând cine să se ocupe de partea financiară, din punct de vedere spiritual, omul începe să piardă banii, îi cheltuie fără să se aleagă cu nimic sau nu-i mai câştigă.
În cazul în care este furat sau legat sporul casei, problemele financiare apar la toată familia şi trebuie dezlegat sporul tuturor membrilor familiei.
Sporul poate fi furat printr-un simplu schimb de bani. Ca exemple notorii, în ideea protecţiei nu este indicat a cumpăra de la ţigani sau a da bani cerşetorilor ţigani indiferent dacă aceştia sunt copii, adulţi sau bătrâni; în general, ei au programe de furat sporul făcute de către vrăjitoarele lor, ori a celor ce îi trimit la cerşit.

Un comentariu:

Girban Minodora Maria spunea...

Buna seara!Sarut-mana!am o mare problema,va rog sa ma ajutati!am cinci vecine-Livia,Livia-alta religie-penticostala de ziua a saptea,Elena,Lucia,Valeria-care imi tot arunca la poarta si inainte imi aruncau si in casa ata rosie innodata, cu multe noduri!exact cam cat trebuie sa cosi o data!eu nu mai stiu ce sa fac!am facut rugaciuni,maslu,am fost la manastiri!nu le pot opri!nu sunt casatorita,toate relatiile de dragoste s-au rupt!Ma numesc Minodora-Maria,am 47 de ani!imi doresc foarte mult sa ma casatoresc!va multumesc anticipat!adresa de e-mail este ana_maria498@yahoo.com