13 apr. 2012

Legea noilor ere [1]

Un adevăr esenţial al Legii Atracţiei se aplică gândului. Conform cerinţelor acestei legi, este imperios necesar să se înţeleagă faptul că fiecare gând avut are o anumită frecvenţă. Această frecvenţă rezonantă a gândului va atrage gânduri cu vibraţie similara. Cu cât mai multă atenţie şi concentrare i se acordă unui gând, cu atât mai puternic devine acesta. Daca există o frică sau o îngrijorare şi se ramâne fix în această zonă, poate apare un efect de bulgăre de zăpadă, prin care o frică sau o îngrijorare atrage alta şi alta. În acelaşi fel, daca apar gânduri către lucruri şi fapte pozitive, acele gânduri vor atrage mai multe vibraţii vindecatoare. Gândurile cheamă sentimente de aceeaşi natură. Câmpul auric vibrează conform gândurilor fiecăruia.
 Se atrag atât lucrurile de care omul se teme, cât şi pe cele pe care le iubeşte. În această situaţie omul nu are altă soluţie decât să devină paznic atent al gândurilor. Fiecare trebuie să aibă discernământ şi control în legătură cu direcţia în care îşi îndreaptă atenţia.  Aceasta este Legea Atracţiei. Numai că nu produsul final este cel care determină creaţia conştientă. Aici, pe Pămât se învaţă să se creeze în mod conştient, dar acest proces este mult mai complex.
Este necesar a se discuta despre Legea Atracţiei, despre cum funcţionează şi cum nu funcţioneaza ea uneori. Asta pentru că e foarte important sa se înţeleagă faptul că există o diferenţă între atracţia inconştientă şi cea conştientă. Exista unele excepţii de la cere şi ţi se va da. În primul rand, trebuie să fie vorba despre o credinţă urmată de acţiune. Apoi, trebuie să existe o armonie a Eu-lui multidimensional.
Fiecare om este o Fiinţă Multidimensională, funcţionând atât Cosmic cât şi Terestru, în multe formate diferite ale realităţii aflate în cadrul eternului Acum. Timpul reprezintă o iluzie intenţionată. Toate vieţile se petrec simultan, existând în acelaşi timp o comunicare subconştientă continuă între sinele multiplă. Fiecare viaţă este ca într-un cocon aflat într-o hologramă a Omni-Pământului. Fiecare hologramă succintă reprezintă o dinamică a unor realităţi alese dintre probabilităţi infinite. În consecinţă, fiecare viaţă le afecteaza pe celelalte şi acesta reprezinta un aspect al Legii Atracţiei.

Legea Atracţiei şi creaţia conştientă
Oamenii îşi crează realitatea – şi nu există altă regulă. Sunt acum prezenţi aici, la Şcoala Dualităţii, pentru a învăta cum se crează în mod responsabil. Există multe texte care vorbesc despre modul în care îşi crează fiinţele omeneşti, realităţile viitoare.
Inteligenţele superioare din Univers şi Multivers, în aceste vremuri în care idei false şi năstruşnice s-au vânturat şi se tot vântură, aduse lumii de profeţi mincinoşi au dat un avertisment: nu gândul singur este cel care crează în mod optim, ci mai degraba credinţa… credinţa exprimată în gând, prin intermediul unei minţi conştiente clare şi urmată de acţiune.
Aşadar, pentru a clarificare, s-a intervenit pentru a se spune că este înţelept să fie înlocuit cuvântul gândesc, cu cuvântul cred pentru că, în timp ce gândul pozitiv poate încuraja o nouă credinţă, până când omul nu crede ceea ce gandeşte, nu va putea genera o nouă realitate. Credinţa generează realitatea. Este logic.
Astfel trebuie înţeles, dincolo de cuvinte, ca a gândi gânduri pozitive poate conduce la materializare, doar dacă aceste gânduri sunt sincronizate cu credinţa. De exemplu, daca în adâncul sufletului omul crede că este nedemn de belşug sau în adâncul minţii crede că a acumula din plin, este materialist – şi, prin urmare, greşit – nu se va materializa belşugul, doar gândind la el. Daca se credeti că banii sunt rădăcina tuturor relelor, Legea Atracţiei nu va funcţiona până când nu se va schimba această credinţă profundă.
Cel ce crede că este sărac, şi va fi întotdeauna nevoit să se descurce cu greu, atunci această convingere va da naştere experienţelor pe care le are şi acum. Nu contează dacă îşi ia două sau trei servicii, credinţa profundă va fi generată şi proiectată în dimensionalitate şi se va manifesta cu siguranţă. Va exista totdeauna zbatere pe plan financiar.
Dacă unii cred că nu sunt prea isteţi, creierul lor va prelua această credinţă şi vor fi limitaţi. Cei ce cred că nu sunt prea atrăgători, se va proiecta această imagine în mod telepatic, pretutindeni în jur.
Oamenii vor proiecta, în mod constant, credinţele şi convingerile, sub forma manifestărilor care ies constant în faţa ochilor, când sunt la vederea lumii înconjurătoare. Ele formează o imagine în oglindă, a credinţelor împlinite. Nu se  poate scăpa de credinţe şi convingeri. Ele sunt, oricum, metoda prin care se crează experienţa.
De fapt, daca oamenii au credinţa ca ceilalţi oameni vor binele şi că se poartă frumos, aşa vor face. Daca însă se crede că lumea este împotrivă, atunci asta se va trăi. Şi dacă unii au credinţa că, de la vârsta de 40 de ani încolo, corpul începe să îmbătrânească şi să nu mai aibă forţă, atunci aşa va face. Exemplele arată cât se poate de clar adevărul spus mai înainte.
Actuala existenţă în spaţiul fizica este dată pentru a se învăţa şi a se înţelege că aceste credinţe, transformate energetic în sentimente, gânduri şi emoţii, vor determina toate experienţele. Punct. Experienţa poate schimba însă credinţele şi omul  deţine, în orice moment, controlul asupra a ceea ce alege să creadă. Cheia este a se forma credinţa, pe baza alegerilor conştiente făcute prin intermediul supra–sufletului şi nu prin programare inconştientă.
Pentru o mai bună întelegere trebuie înţeles şi acest concept, multi-dimensionalitatea.
Pornind de la un exemplu imaginativ: cel ce a venit având un număr de vieţi trăite ca preot sau călugar, vieţi în care s-au făcut legăminte stricte de sărăcie. Acesta a evitat materialul şi a aderat cu putere la credinţa că banii sunt rădăcina tuturor relelor.
Toate vieţile se desfăşoară simultan, în eternul acum. În viaţa din prezent omul se concentrează să-şi creeze realitatea. Este nevoie de belşug. Trebuie să se înţeleagă faptul că banii nu sunt răi, că ei sunt numai energie şi că această energie poate fi folosita numai pentru multe lucruri pozitive.
Deşi a citit toate cărţile şi toate articolele despre cum declanşează gândirea pozitivă Legea Atracţiei, cu toate acestea, nu vine nici un belşug.
Mulţi se vor fi depăşiti numeric, în spaţiul multi-dimensional.
Dacă există o duzină de vieţi aflate în desfăşurare, în momentul acum, în care se evită şi se respinge simultan ceea ce se crede că este material şi o singură viata în care se încearcă să se creeze belşugul, asupra cărui efort este proiectată cea mai multă energie?
Acum omul are capacitatea ca în minte acum să schimbe trecutul aparent şi să se creeze o armonică unificată, a ceea ce doreşte şi crede. Şi chiar despre bani, căci banii în sine nu reprezintă răul! Ei sunt energie şi, în noua paradigmă, se cere sa se înveţă a crea într-o maniera iubitoare, responsabilă. Se poate avea ceea ce se vrea şi ceea ce este necesitate, dar Credinţa trebuie să fie armonică, în multi-dimensionalitate.
Nu este vorba numai de Cere şi ţi se va da. Lucrurile trebuie proiectate în mintea armonică clara. Mintea este deasupra creierului. Mintea este multi-dimensională.

Afluxul multi-dimensional
Înţelegerea aspectului multi-dimensional al experienţei umane reprezintă chintesenţa înţelegerii modului de funcţionare al Legii Atracţiei.
Un element cheie al înţelegerii muti-dimensionalităţii îl reprezintă înţelegerea faptului că sinele superior – acea parte care se află deasupra fizicului – a pregătit scenariul anumitor încercări de viaţă, generatoare de evoluţie – şi acestea nu pot fi evitate sau îndepărtate la dorinţă. Ele sunt mai degrabă cursuri obligatorii din programa Universităţii Pământului, ce au fost alese sa fie urmate, pentru binele suprem. Şi la aceste materii nu se poate chiuli.
Aceste lecţii vor veni în cale, pentru ca s-a făcut o înscriere la ele; ele fac parte din Legea Atracţiei, provenind de la o minte superioară – şi nu există posibilitatea de a le evita.
Aceasta este o zonă în care gândirea în dualitate, care încearcă să îndepărteze un obstacol aparent cu puterea dorinţei, pare să sfideze Legea Atracţiei. S-ar putea intra într-o situatie inconfortabilă la munca si sa se realizeze că nu se ajunge la nici un rezultat, oricum s-ar aplica gândirea pozitivă. Acest lucru se întâmplă pentru ca există o lecţie cu care omul trebuie să se confrunte – şi, pâna când nu se va face asta, ea se va repeta iar şi iar, până când este dusă la bun sfârşit… Deoarece omul şi-a atras-o prin mintea superioară, creierul aspectului dualităţii nu poate să o evite. Lecţia se încheie, doar atunci când este stăpânită.

Acceptarea provocării
Chiar dacă este adevărat că prin gândurile şi credinţe se crează realitatea ce se trăieşte în dualitate, tot oamenii sunt cei care au creat şi au organizat, cu mare grijă şi chibzuinţă, încercările cu care se confruntă. Acestea au un scop superior. Fie că se crede, fie ca nu se crede această idee, omul îşi crează şi scrie singur testele. Aşa că, chiar dacă gândirea pozitivă reprezinta o frecventă cheie, ea este menită să ajute la abordarea lecţiilor de viaţă, fără să eludeze procesul de învăţare, în sine. Nu se pot ignora pur şi simplu sau a se dori să dispară lecţiile de evoluţie pe care omul şi le-a creat singur, cu scopul de a evolua. Asta, pentru că aranjamentele alese sunt, în majoritatea cazurilor, exterioare, dincolo de capacitatea aspectului dual al creierului-ego, de a le elimina sau de a le îndepărta prin voinţă. Va exista confruntarea cu ele, pentru că dintr-o perspectivă superioară, sinele divin le-a dorit. Scenariile tuturor încercărilor există în mintea superioară.
Nu este nimic mai stimulant sau mai demn de luat în seamă, decât dorinţa manifestată de evoluţie şi de schimbare în bine. Aceasta reprezintă, de fapt, misiunea fiecăreia dintre vieţile spiritului. Nu este îndeajuns a se medita sau a se vizualiza ţelul dorit, dacă nu se actionează la îndemnul acestei voci interioare – impulsul care stă la baza meditaţiilor şi vizualizărilor.
Intenţia, concentrarea şi meditatia trebuie să fie neapărat însoţite de acţiune. A deveni impecabili şi a atinge, în cele din urmă, luminarea nu înseamnă, aşa cum sugerează indirect anumite religii, ca se va trece brusc într-o fericită stare de uitare sau într-o stare detaşată de Nirvana. Maeştrii ştiu că sunt parte din Nirvana, la fel de mult acum ca oricând – trebuie doar să fie descoperită înlăuntrul fiecăruia.
Vor exista cu adevărat manifestări ciclice ale stărilor emoţionale, pentru că asta face parte din a fi om. Vor fi momente în care se va simţi apatia şi deprimarea. Sursa unei astfel de disperări nu este întotdeauna problema cu care omul se confruntă, ci ea poate fi uneori determinată numai de anumite aspecte astronomice. Cu toate acestea trebuie asumată confruntarea, ştiind că toate pot fi depăşite.
Aşadar este nevoie de conştientizarea faptului că Nirvana, cum este numită de oameni, este atinsă prin atitudine, prin confruntarea impecabilă a proiecţiei realităţii din jur – şi nu prin evitare, ignoranţă sau a da bir cu fugiţii.
Experienţa pământeană, stăpânirea cu măiestrie a dualităţii este dificilă. Acesta e un mare adevăr – unul dintre marile adevăruri ale dualităţii, un adevar care, de cele mai multe ori, nu este înţeles corect. Studierea şi măiestria vieţii necesită muncă. Nu se poate să se pună, pur şi simplu, cartea sub pernă şi să se doarmă pe ea. Trebuie citiră şi înţeleasă, pagină cu pagină, clipă de clipă.
Înţelegerea deplină şi acceptarea faptului că viaţa este o construcţie alcătuită din scenarii auto-planificate, în scopul evoluţiei spirituale, reprezintă un adevăr şi mai mare.
Ceea ce se numeşte destin reprezintă, de fapt, situaţiile auto-prestabilite pentru lecţia vieţii. Acest scenariu, pe care spiritul ce a vrut să vină pe Pământ şi l-a scris singur, cu cuvintele proprii, ajută atât să se facă faţă încercărilor, cât şi manifestării mai apoi a dorinţelor, dar nu pentru că se  protestează împotriva a ceea ce nu place. Pentru a trăi lumina dorinţei proprii trebuie să se aprindă pasiunea care o va elibera din fortăreaţa în care este ţinuta atât de bine sub control. Calea cea mai bună este aceea de a accepta provocarea purificării de sine, devenind un exemplu viu al propriei Lumini, în loc să se protesteze împotriva întunericului care mai exista încă în lumea 3D sau în loc să se aleagă izolarea de acesta.
-continuare în Legea noilor ere [2]-

Niciun comentariu: